Răzvan Stanca: „Dacă pierdem cu Dinamo ne îndepărtăm de obiectiv”

Răzvan Stanca:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Portarul formației Pandurii Târgu Jiu, Răzvan Stanca, a declarat, joi, că în cazul în care echipa sa va pierde meciul cu Dinamo de sâmbătă se va îndepărta de obiectivul propus, acela de a ocupa locul patru la finalul campionatului, informează site-ul oficial al grupării gorjene.

„Sperăm să trecem cât mai repede peste acest moment greu. E un meci decisiv cu Dinamo, dacă vom câștiga ne vom apropia de ei la un punct, dacă vom pierde ne vom îndepărta de obiectiv, acela de a termina pe locul patru. Dacă pierdem cu Dinamo scad șansele la cupele europene, trebuie neapărat să-i batem sau să nu pierdem”, a spus portarul formației gorjene.

Atacantul Cristian Bud speră ca echipa sa să fi scăpat de ghinion odată cu înfrângerea din etapa trecută, împotriva formației Concordia Chiajna: „Va fi un meci greu cu Dinamo, au trecut patru partide și nu am câștigat așa că întâlnirea cu Dinamo va fi una foarte importantă și trebuie să scoatem un rezultat pozitiv. Ne dorim să trecem peste pasa proastă în care am intrat, nu reușim să înscriem deși avem ocazii, nu avem noroc. Sperăm ca odată cu meciul cu Chiajna să fi trecut tot ghinionul și cu Dinamo să avem noroc și să câștigăm cele trei puncte. În acest moment Dinamo e favorită la locul patru și cupele europene, dar să vedem ce va fi după meciul cu noi, dacă câștigăm, noi o să fim favoriți. Nu cred că ei o să fie cu gândul la meciul cu Steaua din Cupă, o să fie cu gândul la meciul cu noi”.

Mijlocașul Dan Nistor încă are încredere că Pandurii Târgu Jiu poate ocupa la finalul sezonului locul patru în clasament care i-ar permite participarea în Liga Europa. „Echipa traversează o perioadă destul de slabă, sper să ne revenim cât mai repede. Avem și un pic de ghinion, mingea nu intră în poartă, de aici și perioada mai slabă. Vom avea un meci destul de greu cu Dinamo, ca toate celelalte, sperăm să ne revenim și să obținem cât mai mult. Avem șanse să prindem locul de Europa, sperăm să profităm de asta. Nu cred că contează faptul că ei joacă apoi cu Steaua în Cupă, pentru ei e un derby, se joacă tur-retur…Pentru noi important e să jucăm cât mai bine și să câștigăm”, a declarat Nistor.

Partida Dinamo – Pandurii Târgu Jiu, din cadrul etapei a XXIV-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 21.00, pe stadionul din Șoseaua Ștefan cel Mare.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile de joburi
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Devine obligatoriu din 7 iulie. Dispozitivul pe care toate mașinile trebuie să-l aibă la bord
Devine obligatoriu din 7 iulie. Dispozitivul pe care toate mașinile trebuie să-l aibă la bord
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi…
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×